Hartă - Codlea (Municipiul Codlea)

Codlea (în dialectul săsesc Zäöeden, în, în , în latină Cidium) este un municipiu în județul Brașov, Transilvania, România.

În anul 2011 avea o populație de 21.708 locuitori.

Între anii 1211-1225 în Țara Bârsei se aflau Cavalerii Teutoni. Pentru apărarea țării, aceștia au ridicat 5 cetăți, printre care și Cetatea Neagră (Schwarzburg) pe un vârf de deal, de 980m, aflat la poalele Măgurii Codlei. Cetatea se afla la așa-zisul „Sachsenweg” (drumul sașilor), drum care lega Țara Bârsei de Provincia Sibiului. Cetatea a fost menționată prima dată în documente în anul 1265 sub denumirea „castro Feketewholum” (cetatea de pe Dealul Negru). După retragerea teutonilor cetatea a intrat sub ocrotirea regelui maghiar Béla al IV-lea al Ungariei, mai târziu a lui Ștefan al V-lea. În 1335, fortificația a fost demolată de către Carol Robert de Anjou și nu a mai fost reconstruită.

Se presupune că așezarea Codlea a fost fondată de coloniști germani în perioada în care Ordinul Teutonilor mai activa în Țara Bârsei. Localitatea a fost concepută ca sat cu o singura stradă, al cărui centru era reprezentat de o piață cu o biserică. Într-un document emis la 19 noiembrie 1377 localitatea este menționată pentru prima dată ca „Cidinis”. În 1794 Georg Draudt numește ca prima dată, legată de acest loc, anul 1335, când tătarii au distrus Codlea. Pe hotarul Codlei există nume de câmpuri ca Toindorf sau Arlsdorf, probabil nume ale unor sate, distruse de mongoli la sfârșitul seculului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea, ale căror pământuri au revenit în cele din urmă Codlei. Codlea reprezenta în evul mediu unul din cele „5 scaune” de judecată din Țara Bârsei, de care ținea și Vulcan și poate localitățile menționate anterior, dar dispărute.

Conduși de preotul paroh Lucas Weygander, locuitorii săi s-au convertit la luteranism. În 1595, secuii s-au adunat aici pentru campania lui Sigismund Báthory în Muntenia. În 1599, așezarea a fost devastată de Mihai Viteazul, iar în 1600 de trupele moldovenești. În 1612 satul a fost ocupat de Gabriel Báthory, iar majoritatea apărătorilor săi au fost executați. La 28 august în același an, brașovenii l-au recucerit prin șiretlic, dar după înfrângerea acestora a fost reocupat de căpitanul István Török. În 1628, un incendiu a distrus cea mai mare parte a orașului. În 1658, tătarii au distrus orașul, dar populația a scăpat în biserica-cetate. Pe 13 aprilie 1704, în timpul răscoalei lui Rákóczi, trupele imperiale au învins armata insurgenților secui conduși Mihály Henter în bătălia de la Codlea.

Prima mențiune a locuitorilor români datează din 1699, pe atunci localitatea fiind locuită de 23 de familii de români. Cartierul românesc, aflat la sud-vest de cel săsesc, a fost inițial dezvoltat separat de acesta, mai apoi unindu-se. Până în 1848, casele românilor erau construite din lemn, cu acoperiș de paie sau șindrilă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, mulți dintre locuitorii săi români lucrau la București drept căruțași, iar mulți făceau roți pentru căruțe, camai apoi să fie vândute în Vechiul Regat. În jurul anului 1885, tinerii au început să înlocuiască catrința cu o fustă din carton și au început să poarte șaluri de magazin, pălării de mătase și cizme.

În secolul al XVIII-lea, orașul s-a extins în direcția nord-est. În 1760 a obținut permisiune pentru desfășurarea unui târg săptămânal. Sașii au început să construiască din piatră în secolul al XVIII-lea, dar prima generație de case din piatră a urmat în continuare modelul caselor anterioare din lemn, cu o cameră. Din a doua jumătate a secolului, au fost construite case de piatră cu două camere și subsol, cu un fronton ascuțit în locul unui acoperiș boltit. În 1766 era locuită de 500 de familii de sași, 80 de români și 30 de țigani (aceștia erau majoritatea fierari). În 1769 avea 104 membri ai breslei țesătorilor. În 1852, aici lucrau 224 de țesători. Industria textilă a scăzut rapid la sfârșitul secolului: în 1890 mai erau încă patru țesători care lucrau, dar în 1894 succesorul breslei țesătorilor, asociația industrială, a fost desființat, iar până la sfârșitul secolului meșteșugul dispăruse din oraș.

În 1876, odată cu înființarea comitatului Brașov, a fost reclasificat ca un sat mare. Prima farmacie din sat a fost deschisă în 1870. [6] În 1878, frații Hornung au înființat o fabrică de mobilă pentru export în România, care în 1910 producea 120 de scaune, fotolii și umerașe pe zi. În 1879, Johann Horvath a înființat prima fabrică de scule pentru prelucrarea lemnului din Transilvania. În 1881, aici s-a deschis prima grădiniță rurală în Transilvania. În 1903, după Cluj și Sibiu, a fost înființată a treia centrală electrică din Transilvania și a fost introdus iluminatul stradal electric (lămpile cu gaz au fost continuat să funcționeze mult timp în Brașov). Până în 1910 electricitatea fusese instalată în 579 de case. Georg Mieskes a fondat o țesătorie de bumbac în 1912, care a fost urmat de o fabrică cu două, mai apoi trei etaje, cu 83 de mașini de țesut în 1939. [7] Între cele două războaie mondiale, au fost înființate încă șase fabrici de prelucrare a lemnului, o uzină metalurgică, două abatoare și o uzină chimică. [8]

În timpul primului Război Mondial, în anul 1916, după intrarea trupelor române în Transilvania, o parte din sașii Codlei s-au refugiat în Valea Hârtibaciului (Harbachtal) și chiar în Banat. Din rândul sașilor din Codlea au căzut pe front sau au dispărut 101 persoane. 522 de refugiați s-au întors acasă. O placă comemorativă se află în incinta curții bisericii fortificate. La trecerea trupelor române prin Codlea, viceprimarul localității, Michael Königes, a reușit să încheie o înțelegere, preîntâmpinând în felul acesta incendiile și jaful.

Între cele două războaie mondiale, au apărut două noi cartiere în zona sudică a așezării, iar din acest moment floricultura a început să ia amploare. Prima seră a fost construită de pastorul luteran în 1885, iar până în 1924 existau deja opt grădini de flori la 9.000 m2. Tot în perioada interbelică, florile erau de obicei livrate direct clienților din București, Cluj, Oradea și Sibiu. În 1953, serele au fost naționalizate, astfel rezultând compania de stat Sere Codlea. La sfârșitul anilor 1960, sectorul a fost dezvoltat prin construirea de sere noi. În perioada comunistă, 70% din florile cultivate erau garoafe.